SCOPUL LECȚIEI: să identificăm criteriile conform cărora suntem „în credință,” să explicăm ce legătură există între imperativele din 2 Corinteni 13:11 și să formulăm o întrebare-test care să reflecte provocarea lansată de Pavel în versetul de aur.
TEXTUL LECȚIEI: 2 Corinteni 13:5-11
VERSETUL DE AUR: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă cercați-vă.” (2 Corinteni 13:5a)
CONTEXTUL LECȚIEI:
Pavel întemeiase biserica din Corint în timpul unei vizite făcute personal în această cetate, în jurul anului 52 d.Cr. (Fapte 18:1-18). Nu suntem siguri câte epistole a scris acestei biserici, însă au fost cel puțin două – cele pe care le numim 1 și 2 Corinteni.
Pavel a scris 2 Corinteni ca pregătire pentru cea de-a doua vizită în Corint (2 Corinteni 10:2; 12:20-21; 13:10). În vreme ce biserica din Corint a răspuns în mare parte favorabil la prima epistolă a lui Pavel (vezi cap. 7), el știa că au mai rămas anumite probleme.
Parte din motivul acestor probleme era că unii se îndoiau de faptul că Cristos le vorbește prin Pavel; voiau dovezi (2 Corinteni 13:3). Era Pavel un apostol adevărat al Domnului Isus sau doar un escroc? Unii corinteni credeau că slăbiciunile lui Pavel – înfățișarea sa slăbită și lucrarea sa plină de suferințe – erau un semn că răspunsul este nu. Însă Pavel le dovedise mai devreme în această epistolă că slăbiciunea și suferințele sale nu fac decât să demonstreze contrariul (mare parte din capitolele 6, 10 și 11).
Slăbiciunea a fost modul în care a venit Isus în această lume și El a suferit pe cruce pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu (2 Corinteni 13:4). Lucrarea apostolică a lui Pavel fusese (și încă mai era) testată și verificată prin suferință și nu prin evitarea ei. Puterea lui Dumnezeu văzută în suferința lui Pavel s-a văzut și în viața Domnului Isus. În aceeași manieră, prin suferința și prin slăbiciunea lui Pavel, puterea lui Dumnezeu a adus viață prin lucrarea lui Pavel. Prin urmare, nu credibilitatea lui Pavel era în cumpănă. În cumpănă era credibilitatea cârtitorilor din biserica din Corint.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Cercetare (2 Corinteni 13:5-6)
- Imperativ (v. 5)
- Rezultat (v. 6)
- Așteptări (2 Corinteni 13:7-10)
- Cererea lui Pavel (v. 7)
- Valorile lui Pavel (v. 8-9)
- Scopul lui Pavel (v. 10)
- Îndemn (2 Corinteni 13:11)
- Invitație la părtășie (v. 11a)
- Asigurarea prezenței lui Dumnezeu (v. 11b)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Cum își poate „încerca” credinciosul credința și atitudinile pentru a vedea dacă este „în credință”? Ne poate ajuta în această situație grupul mic sau un frate căruia să-i dăm socoteală?
- Cum ne putem îmbrățișa slăbiciunile percepute pentru a încuraja creșterea spirituală a celor din jur? Cum putem răspunde minciunii că credincioșii trebuie să fie „puternici” în ochii lumii?
- Care aspect al auto-cercetării spirituale ți se pare cel mai dificil în această perioadă a vieții tale?
APLICAȚII PRACTICE:
Multe congregații se află în circumstanțe tulburi, la fel ca vremea în care trăim. Credința este atacată atât din exterior, cât și din interior. Este important, în asemenea momente, să ne cercetăm pe noi înșine. Rugăciunea lui Pavel ne dă de înțeles care este stilul de viață care trece testul credinței. Nu este destul doar să evităm răul. Răul trebuie înlocuit cu a face ceea ce este bine. A evita răul fără a-l înlocui cu bine înseamnă să ne lăsăm deschiși situației descrise în Matei 12:43-45. Unii au spus că o credință necercetată nu merită trăită. Pavel ne cheamă să ne supunem unui proces de discernământ, în care să ne punem la încercare inima (compară cu Psalmul 139:23-24). Căutăm să facem binele? Căutăm să evităm răul? Căutăm maturitatea în Cristos? Căutăm să fim echipați pentru a face binele și pentru a participa la lucrarea de reconciliere?
Va fi un proces dureros, însă ne va zidi, nu ne va distruge. Vom trece prin procesul acesta de autoanaliză cu încrederea că suntem iubiți de Dumnezeu și cu siguranța că Evanghelia este adevărată. Dumnezeu este pentru noi și nu împotriva noastră. Căutăm dragostea și pacea pentru că Dumnezeu este Dumnezeul dragostei și al păcii. Unii au numit scopul acesta „capacitatea de a gândi gândurile lui Dumnezeu după El.” Dumnezeu răspunde la rugăciunile care cer puterea de a face bine, curajul de a distruge răul și puterea de a participa la lucrarea Evangheliei ca ucenici pe deplin echipați ai Domnului Isus.
Această cercetare atât de necesară necesită o legătură familială, dorința de maturizare, efortul de sfințire, încurajarea reciprocă, dedicarea universală de a trăi semnificația Evangheliei și lucrări pline de pace. O credință cercetată poate înflori în acel gen de biserică. Fără o asemenea comunitate, credința va suferi și poate chiar se va sfârși din punct de vedere spiritual. Procesul începe atunci când ne întrebăm dacă ne cunoaștem pe noi înșiși. Așa este?
Școala duminicală 