Octombrie 2017

Gata de Tipar – Faceți clic aici: Scoala Duminicala – Octombrie 2017 – imposed[3477]

 

1 octombrie 2017

Legământul lui Dumnezeu cu Avram

Scopul – Să înțelegem elementele-cheie ale viziunii lui Avram și relația dintre
credință și neprihănire.

Text: Geneza 15:1-6; 17-21

Verset de aur: Geneza 15:18

Contextul lecției:

(1) Când Dumnezeu a încheiat legământul de părtăşie cu Avraam (vezi Gen. 15), El i-a făcut în mod explicit câteva promisiuni: Dumnezeu va fi pentru Avraam scut si răsplată (Gen. 15:1), el va avea mulţi descendenţi (Gen. 15:5) şi ţara Canaanului va fi moştenirea lui (Gen. 15:7; vezi   Gen.   15:6,   nota;   17:8;   compară   de   asemenea   cu 12:1-3;   vezi   articolul CHEMAREA LUI AVRAM, ).

(2) Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să răspundă cu credinţă la aceste promisiuni, să le accepte şi să se încreadă în Dumnezeu ca Domn al său.’Fiindcă el a făcut aşa, Avraam a fost acceptat de Dumnezeu si toate acestea i s-au socotit ca neprihănire (Gen. 15:6) şi a fost întărit într-o părtăşie personală cu El.

(3) Credinţa  nu numai că  a fost necesară  pentru  a primi  legământul,  ci Dumnezeu a cerut, de asemenea, ca Avraam să facă un sincer efort de a fi plăcut Lui printr-o viaţă de ascultare, aceasta fiind o condiţie a continuării binecuvântărilor legământului,

(a) Dumnezeu a cerut ca Avraam să umble înaintea Lui si „sa fie rara prihană” (vezi Gen. 17:1, nota). Cu alte cuvinte, dacă credinţa sa nu ar fi fost însoţită de ascultare (compară cu Rom. 1:5), Avraam n-ar mai fi fost apt să participe la scopurile veşnice ale lui Dumnezeu,

(b) într-o anumită împrejurare, Dumnezeu 1-a încercat pe Avraam poruncindu-i să-1 jertfească pe fiul său Isaac. Avraam a trecut testul şi, prin urmare, Dumnezeu a promis să menţină legământul Său cu el (vezi Gen. 22:18, nota),

(c) Dumnezeu i-a spus lui Isaac în termeni precişi că binecuvântările legământului erau încă în vigoare şi vor fi trecute asupra lui, pentru că Avraam a ascultat de El şi a păzit poruncile Sale (Gen. 26:4, 5).

(4) Dumnezeu a poruncit, în mod explicit, lui Avraam şi urmaşilor săi să aibă grijă ca fiecare nou-născut de parte bărbătească din casa sa să fie tăiat împrejur (Gen. 17:9-13). Dumnezeu a arătat şi în continuare că orice bărbat care nu a fost tăiat împrejur va fi îndepărtat din mijlocul poporului lui Dumnezeu (Gen. 17:14), deoarece el a călcat legământul. Cu alte cuvinte, refuzul de a asculta de Dumnezeu va conduce la încetarea binecuvântărilor legământului.

(5) Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost numit un „legământ veşnic” (Gen. 17:7). Dumnezeu a intenţionat ca legământul să fie permanent. Totuşi, el va fi rupt de urmaşii lui Avraam, astfel că Dumnezeu nu va mai fi legat de promisiunile Sale. De exemplu, promisiunea Sa că ţara Canaanului va fi o posesiune veşnică pentru Avraam şi urmaşii săi (Gen. 17:8) a fost încălcată prin apostazia lui Israel şi necredincioşia lui Iuda cat si prin refuzul lor de a asculta de legea lui Dumnezeu (Is. 24:5; Ier.31:32); astfel Israel a fost dus în robie în Asiria (II împ. 17), în timp ce Iuda a fost dus mai târziu captiv în Babilon (vezi II împ. 25; II Cron. 36; Ier. 11:1-17; Ez. 17:16-21).

Prezentarea lecției:

a. Teamă (Geneza 15:1-3)

• Protecția lui Dumnezeu (v. 1)

• Avram protestează (v. 2- 3)

b. Asigurare (Geneza 15:4-6)

• Dumnezeu binecuvintează (v. 4-5)

• Avram crede (v. 6)

c. Afirmare (Geneza 15:17-21)

• Ceremonia (v. 17)

• Confirmarea legământului (v. 18-21)

Aplicații practice

• Biblia nu ascunde slăbiciunile sau căderile eroilor credinței. Avram nu a avut întotdeauna o credință perfectă. Totuși, credința lui i-a fost socotită ca neprihănire.

• Când credința noastră este slabă suntem încurajați de exemplul lui Avram.

+++

8 octombrie 2017

Legământul lui Dumnezeu cu Israel

Scopul – Să înțelegem care au fost cerințele și restricțiile impuse poporului Israel la Sinai și de ce a fost important ca poporul să urmeze cu strictețe condițiile impuse de Dumnezeu.

Text: Exod 19:16-25

Verset de aur: Exod 19:17

Contextul lecției:

LEGĂMÂNTUL DE LA MUNTELE SINAI (HOREB). Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi l-a reînnoit cu Isaac şi Iacov (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ŞI IACOV ). Legământul Său cu Israeliţii, făcut la poalele Muntelui Sinai (vezi Ex. 19:1 ) conţine două principii de bază dezvoltate în articolul sus menţionat: (1) Numai Dumnezeu stabileşte făgăduinţele şi obligaţiile legământului Său, şi (2) oamenii trebuie să le accepte în credinţă plină de ascultare. Principala diferenţă între acest legământ şi cel precedent este că Dumnezeu a pre­cizat făgăduinţele si responsabilităţile acestuia înainte de a-l consfinţi (Ex. 24:1-8).

(1) Promisiunile lui Dumnezeu cuprinse în acest legământ erau, în esenţă, aceleaşi cu cele făcute lui Avraam (vezi Ex. 19:1 ). El promitea (a) să dea Israeliţilor ţara Canaanului după ce îi va răscumpăra din robia egipteană (Ex. 6:3-6; 19:4; 23:20, 23), şi (b) să fie Dumnezeul lor şi să-i adopte ca popor al Său (EX. 6:7; 19:6; vezi Deut. 5:2 ). Ultimul scop al lui Dumnezeu era să aducă în lume pe Mântuitorul prin intermediul poporului legământului.

(2)  Înainte să împlinească toate aceste promisiuni, Dumnezeu a cerut Israeliţilor să se oblige să păzească legile Sale făcute cunoscute în timpul şederii la Muntele Sinai. După ce Dumnezeu a revelat cele Zece Porunci şi multe alte legi ale legămân­tului (vezi articolul LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ), Israeliţii au jurat într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Ex. 24:3). Fără această făgăduinţă solemnă de a accepta cerinţele Legii lui Dumnezeu, legământul dintre ei şi Domnul Dumnezeu nu ar fi fost confirmat (compară cu Ex. 24:8 ).

(3)  Această înţelegere de a păzi Legea lui Dumnezeu a rămas o condiţie a legământului. Numai prin stăruinţa în ascultarea de poruncile Domnului şi prin aducerea jertfelor stabilite în legământul Său Israel putea să rămână ca posesiune a lui Dumnezeu păstrată cu grijă şi să nu întrerupă primirea binecuvântărilor Sale. Cu alte cuvinte, alegerea pentru totdeauna a lui Israel ca popor al lui Dumnezeu a fost condiţionată de ascultarea de El ca Domn al lor (vezi Ex. 19:5 ).

(4) De asemenea, Dumnezeu a arătat în mod limpede ce urma să se întâmple dacă cei din poporul Său nu ar fi păzit obligaţiile legământului. Pedeapsa pentru neascultare era îndepărtarea din mijlocul poporului legământului, fie prin alungare, fie prin moarte (vezi Ex. 31:14-15). Această pedeapsă repetă avertismentul dat de Dumnezeu în timpul exodului potrivit căruia aceia  care aveau să nu respecte instrucţiunile pentru ţinerea Paştelui urmau să fie excluşi din popor (Ex. 12:15, 19; 12:15 ). Acestea nu erau ameninţări fără temei. La Cades, de exemplu, când Israeliţii s-au răzvrătit împotriva Domnului, din necredinţă, şi au refuzat să intre în Canaan deoarece s-au temut de locuitorii lui, Dumnezeu S-a mâniat pe ei şi i-a făcut să pribegească în pustie pentru următorii treizeci şi nouă de ani; acolo, toţi Israeliţii care depăşeau vârsta de douăzeci de ani au murit (excepţie făcând Caleb şi Iosua, vezi Num. 13:26-14:39; 14:29, ). Neascultarea şi necredinţa lor i-au adus în situaţia de a pierde dreptul de a intra în ţara odihnei promisă de Dumnezeu (compară cu Ps. 95:7-11; Evr. 3:9-11, 18).

(5)  Ascultarea pe care Dumnezeu o aştepta de la poporul Său nu era desăvârşită, ci o ascultare sinceră şi plină de zel. Inerentă legământului era recunoaşterea faptului că, din când în când, din cauza slăbiciunii naturii umane, ei puteau să cadă (vezi Deut. 30:20, ). Pentru a şterge vinovăţia păcatului şi a împăca poporul cu Sine, Dumnezeu a prevăzut sistemul jertfelor în general şi, în particular, în fiecare an, Ziua Ispăşirii (vezi articolul ZIUA ISPĂŞIRII, ). Poporul putea să-şi mărturi­sească păcatele, să aducă diferite jertfe şi să se împace cu Domnul, însă Dumnezeu urma să judece cu asprime neascultarea, răzvrătirea şi apostazia intenţionate.

(6)  Prin legământul Său cu Israeliţii, Dumnezeu a urmărit ca oamenii din alte popoare, observând credincioşia lui Israel faţă de Dumnezeu şi binecuvântările care o însoţesc, să dorească să se apropie de Domnul şi să devină o parte a adunării celor credincioşi (Deut. 4:6, ). Apoi, prin Răscumpărătorul promis, neamurile lumii urmau să fie invitate să accepte, de asemenea, aceste promisiuni. Aşadar, legământul i a avut un accent misionar.

Prezentarea lecției:

a. Un munte sfânt (Exod 19:16-19)

• Poporul se teme (v. 16)

• Poporul se apropie (v. 17-19)

b. Un mesaj solemn (Exod 19:20-25)

• Chemarea lui Moise (v. 20)

• Avertizarea poporului (v. 21-23)

• Chemarea lui Aron (v. 24a)

• Comunicarea avertizării (v. 24b, 25)

Aplicații practice

• Scriptura – Vechiul Testament și Noul Testament – prezintă în mod clar și consecvent atât îndurarea cât și mânia lui Dumnezeu.

• Un pasaj ca cel de azi nu trebuie să ne facă să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind distant și lipsit de iubire. În același timp, faptul că și-a arătat iubirea față de noi prin întruparea Domnului Isus nu trebuie să ne diminueze frica sau reverența față de Dumnezeu.

+++
15 octombrie 2017

Ascultarea de legea lui Dumnezeu

Scopul Să înțelegem reacția poporului Israel în prezența lui Dumnezeu la Sinai și ce înseamnă adevărata frică de Domnul.

Text: Exod 20:18-26

Verset de aur: Exod 20:24

Contextul lecției:

Mesajul lui Dumnezeu dat evreilor la Sinai a constat în conținutul legii și în contextul evenimentului. Înfățișarea întregii întâmplări a inspirat poporului spaimă și uimire. Nu întâmplător! Dumnezeu a vorbit altădată într-un susur blând și subțire, dar la Sinai El a vrut să-i ducă pe evrei în fața scaunului de judecată divină. Sinai este anticamera Tribunalului Suprem, scaunul Celui ce judecă vii și morții.

Natura întreagă a servit ca decor pentru majestatea divină. Muntele plin de fum și foc, tunetele teribile și glasul cu o intensitate extraordinară au fost parte din puterea cu care Dumnezeu putea să-i zdrobească pe oameni. Cu spaima morții în suflet, evreii cer să nu mai fie supuși unui asemenea tratament. Dumnezeu și-a atins scopul. Oamenii au învățat atunci necesitatea unui mijlocitor între ei și sfințenia divină.

Prezentarea lecției:

a. Frica de Domnul (Exod 20:18-21)

• Poporul îi cere lui Moise să îi reprezinte (v. 18-19)

• Răspunsul pentru popor (v. 20)

• Apropierea de Dumnezeu (v. 21)

b. Vocea lui Dumnezeu (Exod 20:22-23)

• Dumnezei falși (v. 22-23)

• Închinarea adevărată (v. 24-26)

Aplicații practice

• Dumnezeu așteaptă ascultare din partea poporului Lui, atât în Vechiul cât și în Noul Testament.

• Chiar dacă în baza noului legământ nu mai trebuie să aducem jertfe de ardere de tot, Dumnezeu ne cere același lucru: ascultare.

+++
22 octombrie 2017

Legământul lui Dumnezeu cu David

Scopul – Să înțelegem elementele principale ale promisiunii legământului lui Dumnezeu cu David și felul în care Domnul Isus este cel care a împlinit această promisiune.

Text: 2 Samuel 7:1-6, 8-10, 12-16

Verset de aur: 2 Samuel 7:16

Contextul lecției:

Natura legământului cu David
(1) Deşi cuvântul „legământ” nu apare de fapt în 2 Samuel 7, este clar că Dumnezeu încheiase un legământ cu David. În Psalmul 89:3-4, de exemplu, Dumnezeu spune: „Am făcut un legământ cu alesul Meu” — zice Domnuliată ce am jurat robului Meu David, îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie” (vezi de asemenea Psalmul 89:34-36). Această promisiune că tronul împărăţiei poporului lui Dumnezeu va fi ocupat pentru totdeauna de sămânţa lui David este exact făgăduinţa pe care Dumnezeu a făcut-o lui David în 2 Samuel 7 (de reţinut în mod special versetul 16). În plus, mai departe, în 2 Samuel, David însuşi face o referire la „legământul veşnic” pe care Dumnezeu l-a făcut cu el (2 Samuel 23:5), fără îndoială făcând aluzie la 2 Samuel, capitolul 7.
(2) Aceleaşi două principii, prezente în alte legăminte ale Vechiului Testament, şi aici: numai Dumnezeu stabileşte promisiunile şi obligaţiile legământului Său, oame­nii trebuind să le accepte în credinţă şi ascultare (vezi articolele Legământul lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac si Iacov şi Legământul lui Dumnezeu cu israelitii). (a) În acest legământ încheiat cu David, Dumnezeu a făcut o promisiune cu efect foarte apropiat, şi anume că El va întări împărăţia fiului lui David, Solomon, care va zidi o casă pentru Domnul, adică Templul (2 Samuel 7:11-13). (b) În acelaşi timp, promisiunea lui Dumnezeu că dinastia lui David va dura pentru totdeauna peste israeliţi era condiţionată de ascultarea cu credincioşie a lui David şi a urmaşilor săi. Cu alte cuvinte, acest legământ era veşnic numai în sensul că Dumnezeu intenţiona să menţină totdeauna un fiu al lui David pe tron la Ierusalim, doar dacă mai-marii lui Iuda Îi rămâneau credincioşi şi ascultători.
(3) În următoarele patru secole, urmaşii lui David au rămas neîntrerupt pe tronul lui Iuda. Dar când împăraţii lui Iuda, mai ales Manase şi cei care au domnit după împăratul Iosia, s-au răzvrătit în mod continuu împotriva lui Dumnezeu prin închinarea la idoli şi prin neascultare de Legea Sa, Dumnezeu, în final, i-a îndepărtat de la tron. El a îngăduit lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, să invadeze ţara lui Iuda, să asedieze cetatea Ierusalimului şi în final să distrugă cetatea cu Templul ei (vezi 2 Împaraţi 25; 2 Cronici 36). Poporul lui Dumnezeu era acum, pentru prima oară după robia egipteană, sub stăpânirea cârmuitorilor străini.

Prezentarea lecției:

a. Respingerea planului                            (2 Samuel 7:1-6)

• Ambiția lui David (v. 1-2)
• Aprobarea lui Natan (v. 3)
• Alternativa lui Dumnezeu (v. 4-6)

b. Trecerea în revistă a trecutului                (2 Samuel 7: 8-10)

• Binecuvântările asupra lui David              (v. 8-9)
• Binecuvântările asupra poporului Israel (v. 10)

c. Definirea promisiunii                          (2 Samuel 7:12-16)

• Un urmaș special (v. 12)
• O misiune specială (v. 13)
• Disciplină specială (v. 14-15)
• Domnie specială (v. 16)

Aplicații practice

• Fiecare dintre noi se poate identifica cu David din perspectiva pasajului din 2 Samuel 7:8-9. Dumnezeu ne-a luat de unde eram, pierduți, și ne-a adus în familia Lui.

• În Efeseni 2:1-3 Pavel descrie situația căzută a lumii, după care prezintă soluția: (2:4-5) „Dumnezeu, care este bogat în îndurare, … ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.”

+++

29 octombrie 2017

Legământul lui Dumnezeu cu cei întorși din robie

Scopul – Să înțelegem natura rugăciunilor poporului lui Dumnezeu și credincioșia lui Dumnezeu în contrast cu lipsa de credincioșie a poporului Israel.

Text: Neemia 9:32-38

Verset de aur: Neemia 9:33

Contextul lecției:

Pocăința adevărată trebuie pecetluită cu hotărâri pe măsura ei. O simplă părere de rău fără o schimbare radicală a vieții nu este suficientă. regretul ne atinge inima, dar pentru o schimbare autentică este nevoie de ceva care să ne atingă mintea și să ne copleșească voința.

Lecțiile trecutului au fost recapitulate de Neemia pentru a fi așezate ca un prag pe care să fie clădit un altfel de viitor. Așa cum se spune: ,,Cine nu învață din greșelile trecutului este în pericol să le repete“. Neemia vrea să evite așa ceva și-i face pe cei din jur să ia decizii categorice pentru un viitor care să fie mai bun.

Biblia ne-a fost lăsată ca o carte de învățătură cu ca un roman de divertisment. Apostolul Pavel va spune clar lucrul acesta când îi va scrie lui Timotei:

,,Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună“ (2 Tim. 3:14-17).

Prezentarea lecției:

a. Implorarea lui Dumnezeu                (Neemia 9:32-37)

• Dumnezeu credincios (v. 32a)
• Popor necredincios (v. 32b-37)

b. Promisiunea făcută lui Dumnezeu          (Neemia 9:38; 10:28-29)

• Angajamentul poporului (9:38)
• O ceremonie solemnă (10:28-29)

Aplicații practice

• Una dintre caracteristicile remarcabile ale lui Neemia (atât cartea cât și omul) este prioritatea rugăciunii. Resursele de studiu biblic pe care le avem la dispoziție sunt numeroase; dar deseori uităm să folosim cea mai importantă și accesibilă resursă: rugăciunea ferventă.

• Rugăciunea a avut un rol important în reînnoirea legământului.

Advertisements