August 2017

Mulțumită lui Marius Șerban îl ai gata de tipărit și multiplicat în biserica ta:
Scoala Duminicala – August 2017 imposed-1

6 august 2017 – Chemarea la mărturie practică

Scopul – Să înțelegem cum și-a stabilit biserica primară prioritățile legate de distribuirea de ajutoare și să contemplăm aplicarea practică și concretă a acestui principiu în biserica de azi.

Text: Fapte 6:1-8

Verset de aur: Fapte 6:3

Contextul lecției:

În zilele acelea. Adică în zilele din cap. 5,41.42. Luca tratează aspectele istorice cu adevărat profesionalism. El a arătat creşterea bisericii sub puterea Duhului Sfânt, şi venirea masivă la credinţă a noilor credincioşi. El a arătat că economia bisericii, cel puţin pentru o vreme, a luat o formă obştească. Capitolul 6 arată unele din dificultăţile provenind din acest aranjament, dar acest aspect este la rândul său o introducere la experienţa lui Ştefan, care şi ea este o introducere la convertirea lui Saul din Tars şi la activităţile lui misionare ulterioare. Naraţiunea este clar istorică. Raportul cap.6 este strâns legat cu acela al cap. 5,14, dar lungimea intervalului dintre cele două evenimente este incertă.

S-a înmulţit. Expresia poate fi tradusă mai bine când numărul ucenicilor sporea vizibil, adică, prin adăugiri aproape zilnice. O atare creştere naturală urma să aducă probleme noi. Fusese un lucru simplu a purta grijă de nevoile familiei apostolice din punga pe care o purta Iuda. Era mai complicat, deşi nu imposibil, de a se purta de grijă grupei de credincioşi din Ziua Cincizecimii. Dar numărul membrilor din comunitatea creştină sporise atât de mult, încât purtarea de grijă faţă de acei în lipsă lua tot timpul apostolilor, stânjenindu-le misiunea de propovăduire.

Ucenicilor. Este prima dată când numele acesta este folosit cu privire la creştini în Faptele Apostolilor. Ucenicii Evangheliilor au devenit apostoli şi termenul de ucenici a trecut la credinciosul obişnuit.

Evreii care vorbeau greceşte. [Grecii, KJV; Eleniţi, Nitz]. Gr.hellenistai, Elenişti, adică evrei care vorbeau greceşte, sau Iudei Greci (RV). NT face deosebire cu grijă între aceştia şi hellenes, care erau greci de neam (Ioan 12,20). Eleniştii erau iudei din diaspora (vezi Coloseni V, p. 59,60; vezi Ioan 7,35; Fapte-2,8) care nu numai că vorbeau greceşte, dar şi absorbeau cultura greacă. Ei ar fi putut să fie iudei care fuseseră născuţi în ţările unde greaca era limba obişnuită, şi nu cunoşteau limba ebraică sau aramaică şi, în loc de a participa la serviciile divine ţinute în evreieşte, aveau propriile lor sinagogi în Ierusalim.

Cârteau. [Murmurau, KJV; Se făcu cârtire, Nitz]. Nu e numai o plângere măruntă, ci un protest destul de vehement pentru a îndreptăţi o preocupare serioasă. Relatarea nu aduce nici o învinuire apostolilor, deoarece ei nu meritau aşa ceva. Brusca creştere în numărul membrilor depăşise resursele lor şi precipitase dificultatea. Evident economia obştească din biserică cerea vreun fel de supraveghere organizată a fondului comun care fusese creat (Fapte 4,32). Mai târziu, biserica a alcătuit reguli pentru ajutorarea văduvelor ei (1 Tim. 5,3-16).

Când apostolii au auzit plângerile şi şi-au dat seama de seriozitatea lor şi, pe cât se pare, s-au apărat. Ei au acţionat prompt. Poate că şi-au adus aminte de precedentul stabilit de Moise (Exod 18,25) şi, ca şi el, s-au hotărât să delege autoritatea. Prin mulţimea ucenicilor nu e de presupus că fiecare creştin din Ierusalim şi din împrejurimile lui a trebuit să vină la o adunare, ci că a fost convocată o adunare specială la care au venit toţi cei care au putut şi în faţa cărora apostolii au prezentat problema şi planul lor. Fondul cu privire la distribuirea căruia se ridicaseră plângeri, fusese făcut prin contribuţia multora şi de aceea fiecare persoană trebuia să fie atent cercetată.

Potrivit. [Motiv, KJV]. Gr. areston, plăcut, dând ideea că nu e potrivit ca apostolii să cheltuiască atât de mult timp cu chestiuni materiale şi de afaceri. Lăsăm. Gr. kaaleipo, a părăsi, a abandona. Cuvântul grecesc este emfatic, şi sugerează că mare parte din timpul apostolilor fusese luat de îngrijirea celor nevoiaşi. Cuvântul. Cei doisprezece recunoşteau răspunderea lor de căpetenie – să servească Cuvântul lui Dumnezeu prin predicare şi învăţătură. Să slujim la mese.

Cei doisprezece au pus în mod serios răspunderea pe umerii credincioşilor, care trebuia să facă o alegere dintre ei.

Bărbaţii numiţi în felul acesta nu sunt numiţi diaconi în NT. Când sunt pomeniţi din nou, ei sunt numiţi cei şapte (cap. 21,8) aproape ca şi cum ar fi fost o grupare distinctă. Dar ei erau grupa care avea să fie numită diaconi, şi funcţiunile lor erau similare cu acelea ale diaconilor descrişi mai târziu de Pavel (vezi 1 Tim. 3,8-13).

Vom sta necurmat. [Ne vom da continuu, KJV]. Sau, vom stărui. Acelaşi cuvânt este folosit de mai multe ori, descriind purtarea serioasă din partea primilor creştini (cf. cap. 1,14; 2,42.46).

În rugăciune. Aceşti oameni evlavioşi, cu amintirea vieţii de rugăciune a lui Hristos încă proaspătă în mintea lor, puneau nevoia de rugăciune pe locul întâi în lista lor. Dar trebuie să se reţină că rugăciunea cuprinde atât cultul public al bisericii, cât şi devoţiunea personală.

Propovăduirea. [Servirea, KJV; Slujirea, Nitz]. Gr. diakonia, acelaşi cuvânt ca acela folosit în vers.1. Cei şapte urmau să dea binecuvântările materiale, în timp ce cei doisprezece urmau să dea hrană spirituală din Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl făceau prin predicare şi diferite forme de învăţare. Aceasta arată clar ce însemnează să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu (vers.2).

Ştefan. Gr. Stephanos, cunună, diademă, cunună de biruinţă. Numele acesta nu era neobişnuit, şi apare pe o inscripţie antică.

O mare mulţime de preoţi. [O mare grupă de preoţi, KJV]. Faptul afirmat aici este plin de însemnătate. Pe cât se ştie, nici unul din urmaşii nemijlociţi ai lui Hristos nu a fost preot şi nici un preot nu e numit printre primii convertiţi. Cineva ar fi aşteptat ca unele din vorbele clare ale apostolilor şi ale diaconilor să fi trezit vrăjmăşia tuturor preoţilor. Şi fără îndoială mulţi din ei au devenit ostili. Dar sub puterea Duhului Sfânt, a atras o mare mulţime din ei la Hristos.

Prezentarea lecției:

Durerile creșterii (Fapte 6:1-4)

  • O situație controversată (v. 1)
  • O soluție greșită (v. 2)
  • O soluție bună (v. 3-4)

O propunere pe placul adunării                 (Fapte 6:5, 6)

  • Candidații (v. 5)
  • Dedicarea (v. 6)

Rezultate extraordinare            (Fapte 6:7, 8)

  • Înmulțirea (v. 7)
  • Minunile (v. 8)

Aplicații practice

  • Succesul unei biserici nu stă într-o singură persoană.
  • Ca într-un corp uman, nevoile trebuie adresate înainte de a paraliza întregul trup.
  • Metodele de lucru în cadrul bisericii pot să difere semnificativ, în limitele stabilite de Scriptură.

+++

13 august 2017 – Chemarea la îndepărtarea barierelor

Scopul – Să înțelegem diferențele culturale dintre Filip și etiopian și motivele pentru care Luca, autorul, a considerat important să descrie contextul cultural al acestei întâlniri.

Text: Fapte 8:26-39

Verset de aur: Fapte 8:35

Contextul lecției:

 

Un ,,fără nume“ din continentul lui Ham – probabil un negru. ™Un om ,,cu mare putere“, neputincios însă să înțeleagă Scripturile. ™Un om evanghelizat de Duhul Sfânt. Dacă în cazul Samariei, prin Filip, Dumnezeu trece Evanghelia dincolo de evrei spre un popor cu o religie aproximativ asemănătoare în teorie, cu famenul Dumnezeu trece Evanghelia și creștinismul în teritoriul popoarelor păgâne africane.

Cu famenul etiopian, Evanghelia sare spre continentul african. Aparent, convertirea acestui om a fost ,,fără semne și minuni“. Filip nu s-a apucat să întrebe: ,,cine este bolnav sau are vreo problemă în anturajul tău, ca să-ți arăt puterea învierii lui Christos?“ Asistăm la o discuție teologică cu exegetarea unor texte profetice, începând cu Isaia. Filip este elocvent și cumva strecoară ideea botezului, poate din porunca Domnului Isus, poate din practica convertiților de până atunci în Ierusalim. Filip nu face presiuni psihologice, nici apeluri emoționale. Dimpotrivă, el pare că-l temperează pe famen și-l face să înțeleagă seriozitatea botezului (,,Dacă …“ v.37).

Supranaturalul începe imediat după botez. Filip este ,,răpit“(v.39), trăiește o teleportare ca a profetului Ilie (1 Regi 18:12). Azot este cam la 20 de mile, la sud de Gaza.

Convertirea famenului subliniază însă cea mai mare minune din cele amintite până acum. Cu mintea mea de evanghelist de circumstanțe, mă întreb de ce și-a pus Dumnezeu mintea să convertească un om care mergea spre o țară păgână, la două sute de mile în interiorul continentului african? Chiar și în cazul convertiri și al nașterii din nou, cum va supraviețui creștinismul acestui om singular într-un context de religii animiste păgâne? Cum își va putea trăi el crezul sub obligațiile de la o curte împărătească păgână? Noi, dacă avem doar o familie într-un sat sau câteva suflete într-un orășel spunem că acea adunare nu are șanse să meargă mai departe. Fără frați și surori în părtășie, fără cineva cu care să studieze, să se roage sau să cânte împreună cântările credinței, ce șanse are un asemenea ,,famen – creștin“ să persevereze? Pe mâna cui l-a dat Dumnezeu mai departe?

(În aducerea famenului în familia Bisericii Sale, Dumnezeu face țăndări interzicerea din Deut. 23:1 ,,Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului“! )

Răspunsul este … asurzitor! Dumnezeu l-a dat pe mâna ,,puterii“ extraordinare a Duhului Sfânt. Cele mai potrivite expresii care îmi vin imediat în minte sunt ,,cel care este în noi este mai tare decât cel care este în lume“ și ,,nimeni nu-i va smulge din mâna Mea“. Râvna lui Dumnezeu care-l ia pe Filip din campania de evanghelizare din Samaria ca să-l ducă pe un drum pustiu pentru ca să-i vorbească unui singur om, pe care să-l trimită apoi în întunerecul Africii, ne spune ceva despre încrederea extraordinară pe care o are Dumnezeu în … Sine însuși! El rămâne cea mai mare minune a Universului!

Prezentarea lecției:

Chemarea (Fapte 8:26-29)

  • Drumul prin deșert (v. 26, 27a)
  • Citirea Scripturii (v. 28)
  • Călătoria (v. 29)

Observarea (Fapte 8:30-35)

  • De la întrebare la invitație (v. 30-34)
  • De la invitație la interpretare (v. 35)

Rezultatul (Fapte 8:36-39)

  • Etiopianul crede și se botează (v.36-38)
  • Bucuria etiopianului și dispariția lui Filip (v. 39)

Aplicații practice

  • Filip s-a dovedit pregătit pentru această întâlnire; cunoștea nu doar cartea lui Isaia ci și evanghelia. Putem rata ocazii providențiale dacă nu suntem în stare să dăm răspunsuri la întrebări esențiale.
  • Ca și creștini trebuie să iubim Biblia nu doar pentru încurajarea personală, ci și ca sabie a Duhului pentru lupta împotriva necredinței celor care au nevoie de evanghelie.+++


20 august 2017 – Chemarea la predicare

Scopul – Să înțelegem contextul întâlnirii dintre Anania și Saul și frica lui Anania când i s-a cerut să îl viziteze pe cel care îi terorizase pe creștini.

Text: Fapte 9:10-20

Verset de aur: Fapte 9:10

Contextul lecției:

Convertirea lui Saul din Tars a urmat toate treptele prin care au trecut și ceilalți convertiți. Mai întâi a fost întâlnirea personală cu Christos prin care a primit credința. Apoi credința aceasta a produs pocăința, iar pocăința a adus ascultarea poruncii de a fi botezat și umplerea cu Duhul Sfânt. Nu ni se specifică dacă apostolul a vorbit în limbi noi ca cei dela Rusalii, dar asta nu înseamnă că a fost mai puțin plin de Duhul Sfânt ca alții. Plinătatea Duhului primit i-a dat ghes imediat să depună mărturie.

Cât de uimiți trebuie să fi fost ucenicii din Damasc să-l audă vorbind despre întâlnirea personală pe care a avut-o Saul cu Domnul lor.

Domnul Isus care i s-a arătat pe drum n-a mai revenit ca să-i spună ce trebuie să facă, ci l-a dat pe mâna unui anonim oarecare din Damasc, Anania.  A trebuit să asculte de acesta ca un copil docil și să împlinească tot ce i s-a spus. A trebuit să întâmpine scepticismul fraților lui din Damasc, iar apoi a trebuit să accepte să fie scos pe furiș, noaptea, din Damasc. Cel ce s-a apropiat triumfător de cetate călare pe cal a trebuit să părăsească Damascul ascuns într-o coșniță, scăpat de la moarte de chiar aceia pe care venise să-i condamne la moarte … Semețul Saul din Tars, purtător în simetrie al numelui unui semeț care a refuzat pocăința la vremea lui, împăratul Saul, a devenit peste noapte umil și ascultător. Nu-i de mirare că ucenicii de atunci l-au poreclit foarte repede ,,Pavel“, adică ,,cel micuț“. S-ar putea la fel de bine ca această poreclă să-i fi fost dată și din cauză că era mic de statură. Asta i-a și îngăduit să încapă într-o ,,coșniță“!

Prezentarea lecției:

Viziunea tulburătoare (Fapte 9:10-16)

  • Saul așteaptă (v. 10-12)
  • Anania se teme (v. 13, 14)
  • Domnul insistă (v. 15, 16)

Vizita dramatică (Fapte 9:17-20)

  • Anania ascultă (v. 17)
  • Saul își recapătă vederea (v. 18, 19a)
  • Sinagoga află știrea (v. 20)

Aplicații practice

  • Credința lui Anania a fost mai puternică decât frica lui.
  • Chemarea și rolul lui Pavel au fost unice în istoria bisericii; lucrarea lui a fost posibilă și datorită lui Anania care nu a ezitat să facă ceea ce i-a cerut Dumnezeu.
  • Unele lucrări nu sunt plăcute, dar tot trebuie făcute. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi spus: „Nu e treaba mea”.

++++

27 august 2017 – Chemarea la incluziune

Scopul – Să înțelegem elementele „curate” și „necurate” din viziunea lui Petru și reacția lui la acestea; să evaluăm rezistența lui Petru față de neamuri din perspectiva declarației lui de la Rusalii că evanghelia este pentru toți (Fapte 2:39).

Text: Fapte 10:19-33

Verset de aur: Fapte 10:28

Contextul lecției:

Înainte de a-i salva pe cei dintre Neamuri, Dumnezeu a trebuit să pregătească instrumentele prin care a făcut-o. Salvarea oamenilor este o lucrare divină supranaturală, dar este făcută prin oameni. Îngeri n-au voie s-o facă! Nu veți întâlni în Biblie nici un înger predicând oamenilor. Sigur, ei ar putea să o facă și ar fi chiar mai pricepuți ca noi, dar Dumnezeu nu le-a dat voie. El vrea să lucreze prin oameni! Singurul lucru pe care au voie să-l facă îngerii este să apară ca să le vestească oamenilor unde-i pot găsi pe cei care poartă Vestea cea Bună. Salvarea oamenilor este privilegiul și responsabilitatea noastră.

Apostolul Petru se afla, așa cum știm, în casa unui tăbăcar din Iope. Celălalt participant la acest eveniment de o importanță epocală era și el pe aproape.

La numai cincizeci de kilometri depărtare, în Cezareea, trăia un roman numit Corneliu. Cezareea era capitala provinciei romane Iudeea, o cetate romană, cu nume roman și plină de romani; o cetate a Neamurilor. Corneliu era un ,,prozelit“ la credința evreilor. El se săturase de miturile și legendele romanilor și căuta să fie cât putea el de ,,evreu“ în relația cu Dumnezeul evreilor.

Corneliu era din numărul ,,temătorilor de Dumnezeu“ care trăiau în regiunile Imperiului roman (Fapte 13:16). Providențial, ei erau pregătiți de Dumnezeu pentru marele seceriș care avea să urmeze. Un prozelit ca și Corneliu n-avea voie să aducă jertfe, ca evreii, dar se putea duce la Templu ca să se roage (Psalmul 141:1–2). Corneliu avea o inimă bună și făcea mult bine celor din jur, asemenea unui alt ,,sutaș“ amintit în Evanghelie (Luca 7:1-10).

Corneliu seamănă și nu seamănă cu oamenii religioși, dar nemântuiți de astăzi. Corneliu își trăiește evlavia stăruind în faceri de bine și în rugăciuni, dar știe, simte, intuiește că acestea nu sunt de ajuns. Textul ne spune că acest om se afla încă în căutarea mântuirii:

,,El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: ‘Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta“ (Fapte 11:13-14).

De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe Corneliu la evanghelistul Filip care se afla deja în Cezareia (Fapte 8:40) ? Pentru că lui Petru, nu lui Filip îi fuseseră încredințate ,,cheile“ Împărăției. Avem deci omul potrivit pentru primirea Evangheliei și data precisă la care trebuia să se desfășoare acest eveniment. Ce putem spune despre Petru? Era el gata să facă această lucrare? Vai, nu! Dumnezeu a trebuit să-l pregătească și pe el.

Lui Corneliu, Domnul i se arată când se roagă. Lui Petru, Dumnezeu i se arată când se odihnește și se gândește cu plăcere la masa pe care urma s-o ia. Într-o vedenie cerească, Dumnezeu se oferă să-i dea El însuși de mâncare.

Dumnezeu a ales să-l șocheze pe Petru cu o ofertă … neapetisantă. Trebuie să recunosc deschis că nici eu nu mănânc șerpi, șopârle și alte târâtoare … De ce a făcut-o Dumnezeu atunci? De ce a trebuit un șoc așa de mare? Pentru că Petru era un creștin ,,blocat la jumătate de drum“. Este adevărat că trecuse de multe opreliști ale legalismului Vechi Testamental: găzduia la un tăbăcar ,,necurat“ și va fi gata să-i primească pe cei trei mesageri ai lui Corneliu să doarmă în același casă cu el, dar legalistul din el nu murise încă total. Bineînțeles că auzise cum Domnul Isus a declarat toate că ,,nimic din ce intră în om dinafară nu-l poate spurca pentru că nu intră în inima lui, ci în pântece și apoi este dat afară în hazna“ și pricepuse și el că, spunând asta, ,,Domnul Isus făcuse toate bucatele curate“ (Marcu 7:1-23). Totuși, prescripțiile din legea leviticală (Lev. 11) pe care o respectase o viață întreagă îl înlănțuiau și nu-l lăsau să se bucure de ,,toată libertatea pe care o avem în Christos“. În vedenia cu fața de masă, Dumnezeu vrea să-i schimbe lui Petru nu numai meniul, ci toate convingerile. El trebuia pregătit pentru întâlnirea cu cei din casa lui Corneliu! Iar acolo trebuia să ,,depășească“ inhibițiile celor din biserica din Ierusalim (care îl vor certa aspru pentru că ,,a intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și a mâncat cu ei“ (Fapte 11:3) și să priceapă că, în Christos, iudeii nu mai sunt ,,curați“, iar Neamurile nu mai sunt ,,necurate“, iar înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt la fel de păcătoși și vinovați:

Blocajul sufletesc în care se afla acest apostol ,,la jumătatea drumului“ este ilustrat de răspunsul ,,năuc“ pre care-l dă atunci când privește la ceea ce era în fața de masă coborâtă din cer:

,,Nicidecum, Doamne!“ (fapte 10:14).

Acești doi termeni se exclud reciproc! Petru a avut nevoie să fie împins de la spate ca să meargă în casa lui Corneliu, iar Dumnezeu i-o spune clar și răspicat:

,,Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire“ (Fapte 11:12)

Explicarea (vv. 23–33).

Faptul că Petru a acceptat să-i găzduiască peste noapte pe cei trimiși ai lui Corneliu a fost dovada că ,,zidurile prejudiciilor“ lui iudaice începuseră să se clatine.

Zidurile prejudecăților s-au clătinat, dar nu s-au prăbușit încă. Speriat el însuși de ceea ce trebuia să facă, apostolul Petru a luat cu el și șase ,,frați“, adică șase evrei (Fapte 11:12). Erau de trei ori mai mult numărul necesar pentru a întări o mărturie!

De la Iope la Cezareea este un drum de două zile pe jos. Când a ajuns, apostolul Petru a văzut că acest Corneliu îți adunase toate rudele ca să audă ce avea să le spună. Trebuie să recunoaștem că ,,introducerea“ n-a fost tocmai reușită. Ce-ați fi spus voi dacă ar fi intrat în casa voastră un om și ar fi vorbit ca Petru?

„Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat“ (Fapte 10:28).

Este clar că apostolul Patru nu socotește această întâlnire o ocazie de evanghelizare a celor pierduți, deși ar fi trebuit s-o facă, în virtutea mandatului de a duce vestea bună până la marginile pământului (Fapte 1:8). Deși pare ciudat, Petru încă nu știa pentru ce este acolo și doar cuvintele lui Corneliu, care i-a povestit despre vedenia divină l-au făcut să-și deschidă gura și să înceapă să le vorbească despre Christos.

Prezentarea lecției:

Răspunsul lui Petru (Fapte 10:19-24)

  • Ascultarea de Dumnezeu (v. 19, 20)
  • Primirea altora (v. 21-24)

Clarificarea lui Petru(Fapte10:25-29)

  • Toți suntem oameni (v. 25-27)
  • Diferențe care ne despart (v. 28, 29)

Explicația lui Corneliu(Fapte 10:30-33)

  • Gazda pregătită (v. 30-32)
  • Audiență pregătită (v. 33)

Aplicație practică

  • Un punct de cotitură în istorie a fost când Dumnezeu i-a descoperit lui Petru că Isus a murit nu doar pentru el și cei ca el, ci și pentru întreaga lume.
  • Biserica lui Isus trebuie să fie diferită de alte religii cu afilieri naționale sau etnice. Biserica nu e doar pentru cei care se îmbracă la fel ca noi, care vorbesc aceeași limbă sau care preferă aceeași muzică.
Advertisements