Aprilie 2017

Gata de tipar:

Scoala Duminicala – Aprilie 2017 imposed

 

După ce am văzut în lecțiile din luna Martie câte ceva din natura dragostei lui Dumnezeu, în lecțiile din luna Aprilie vom studia despre manifestările dragostei divine față de cei care își pun nădejdea în El.

2 Aprilie 2017

Dragoste de păstor

Scopul – Să înțelegem că Dumnezeu este păstorul nostru și gazda noastră și că trebuie să ne încredem în El ca lider.

Text: Psalmul 23

Verset de aur: Psalmul 23:1

Contextul lecției

“Psalmii păstorului” – Psalmii 22, 23, 24

Psalmii nu sunt “adunați cu furca”, cum cred unii. Cititorul inspirat observă repede că acești trei psalmi sunt asezați unul langă altul intenționat, într-o ordine care anunță și sărbătorește lucrarea mântuitoare a Domnului Isus Christos, Mântuitorul, Păstorul și Căpetenia celor credincioși.

Tema psalmului 22 este ,,Păstorul cel bun” și are corespondent profetic în textul din Ioan 10:1-21. Iată elementele lui caracteristice:
Cruce
Salvator
Temelie
Moarte
Trecut
Iși dă viața

Tema psalmului 23 este ,,Păstorul meu” și are corespondentul profetic în Evrei 13:20. Iată elementele lui caracteristice:
Toiag
Satisface
Manifestare
Viață
Prezent
Iși dă dragostea

Tema psalmului 24 este ,,Păstorul cel Mare” și are corespondentul profetic în textul din 1 Petru 5:4. Iată elementele lui caracteristice:
Coroana
Suveran
Așteptare
Venire
Viitor
Iși răspândește lumina

Prezentarea lecției:

a. Păstorul (Psalmul 23:1-4)

  •  Cine e Păstorul (v. 1)
  •  Ce face Păstorul (v. 2-3)
  •  Încredere în Păstor (v. 4)

b. Gazda (Psalmul 23:5-6)

  •  Reabilitare (v. 5a)
  •  Răsplată (v. 5b,c)
  •  Refugiu (v. 6)

Aplicații practice

  • Dumnezeu este sursa pentru toate nevoile noastre spirituale și materiale.
  • Întrebarea nu se pune cu privire la credincioșia lui, ci la credincioșia noastră: suntem noi gata să ne supunem autorității Lui?
  • Să acceptăm darurile lui Dumnezeu cu responsabilitate și nu ca și cum ni s-ar cuveni.
  • Să umblăm numai pe calea neprihănirii Lui și să nu ne abatem niciodată.

_

9 Aprilie 2017

Dragoste mântuitoare

Scopul – Să înțelegem dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu pentru lume.

Text: Ioan 3:1-16

Verset de aur: Ioan 3:16

Contextul lecției

Nicodim a venit la Domnul Isus noaptea, dar a plecat cu lumina în inimă (Ioan 7:50) și s-a identificat în final cu moartea Lui (Ioan 19:38-42).

Socotit pe drept cuvânt ,,Biblia în miniatură”, Ioan 3:16 cuprinde cele 12 superlative ale dragostei lui Dumnezeu:

  1. Singurul izvor de binecuvântare (Dumnezeu)
  2. Cea mai mare dragoste (fiindcă atât de mult a iubit)
  3. Cel mai mare obiect pe care dragostea îl poate cuprinde (lumea)
  4. Cel mai înalt nivel al dragostei (încât a dat)
  5. Cel mai mare dar (pe singurul Său Fiu)
  6. Cel mai mare număr care poate fi cuprins (pentru ca oricine)
  7. Cea mai simplă condiţie (crede)
  8. Cel mai demn de încredere (în El)
  9. Scăparea de cel mai îngrozitor destin (să nu piară)
  10. Cea mai mare alternativă pentru pieire (ci)
  11. Cea mai mare asigurare (să aibă)
  12. Cel mai mare câştig (viaţa veşnică)

Prezentarea lecției:

a. Nicodim se întâlnește cu Domnul Isus (Ioan 3:1-3)

  • Întâlnire de noapte (v.1,2)
  • Adevărul despre nașterea din nou (v.3)

b. Nicodim discută cu Domnul Isus (Ioan 3:4-8)

  • Naștere, vârstă, pântec (v. 4)
  • Apă, vânt, Duh (v. 5-8)

c. Domnul Isus îl critică pe Nicodim (Ioan 3:9-16)

  • Contrast (v. 9-13)
  • Comparație (v.14-15)
  • Compasiune (v. 16)

Aplicații practice

  • Ca și Nicodim, mulți dintre noi ținem tare mult la independența noastră și avem o părere tare bună despre noi înșine.
  • Domnul Isus, prin jertfa sa pe cruce, a obținut autoritate asupra noastră și prin această autoritate de Dumnezeu, numai El poate să ne asigure intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

_

16 Aprilie 2017

Dragoste învingătoare

Scopul – Să înțelegem de ce învierea Domnului Isus reprezintă momentul când dragostea lui Dumnezeu a învins moartea.

Text: Ioan 20:1-10, 1 Petru 1:3-9

Verset de aur: Ioan 20:8

Contextul lecției:

Învierea Lui lui Isus este și învierea noastră! A fost necesar ca El să învieze! Cînd Domnul Isus a fost pe pămînt, El a fost desăvârșit în caracterul Lui, dar limitat în putere. Puterea Domnului nostru era restrînsă. De aceea, cei treizeci de ani ai Lui trăiţi pe pămînt ar fi fost incompleţi fără Învierea Sa. Acest lucru depăşeşte înţelegerea nostră, însă este extrem de important şi necesită revelaţie. De ce a trebuit ca Domnul să învie din morţi? Deoarece, în timpul vieţii sale pe pămînt, El a fost constrîns de spaţiu şi timp. Întrucît a fost conceput şi născut din Duhul Sfînt, Domnul a atins, în caracter, punctul cel mai înalt al omului creat de Dumnezeu, totuşi puterea Sa era limitată – motiv pentru care era nevoie de Înviere.

Potrivit cu 1 Petru 1:3, noi suntem născuţi din nou „prin învierea lui Isus Cristos dintre morţi, la o nădejde vie”. Cât timp era pe pămînt, Domnul putea să moară. După învierea Lui însă, moartea a fost nimicită de El. El acum trăieşte pentru totdeauna. Astfel, puterea morţii asupra Lui, precum şi posibilitatea ca El să moară au fost în întregime îndepărtate. Aleluia! Timp de patru mii de ani Dumnezeu S-a ocupat de om şi, în cele din urmă a obţinut omul pe care Îl dorea. Dumnezeu a spus Domnului Isus: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Dumnezeu a declarat aceasta la Învierea Domnului Isus. Vedem astfel că, la Învierea Domnului, Dumnezeu a obţinut, în sfîrşit, Omul după inima Sa.

Ce este Învierea? Învierea este învingerea tuturor limitărilor unui om, chiar învingerea celei mai mari restricţii care este moartea. Prin înviere Domnul Isus a străpuns toate aceste bariere. Noul Testament menţionează cîteva învieri din morţi, cum ar fi învierea singurului fiu al femeii din Nain (Luca 7:11-15), învierea fetiţei lui Iair, conducătorul unei sinagogi (Matei 9:18-25, Marcu 5:22) şi învierea lui Lazăr (Ioan 11). Însă chiar şi în cazul lui Lazăr, învierea a fost doar o resuscitare sau întoarcere înapoi a sufletului. El încă era legat în pânze care trebuiau înlăturate pentru ca să poată umbla. Iar apoi Lazăr, ca şi ceilalţi, în final a trebuit să moară. Doar învierea Domnului Isus este felul de înviere dezlegată de moarte. El este înviat şi nu moare niciodată. Conform consemnărilor Bibliei, doar Domnul Isus a înviat în acest fel.

Odată, cînd fratele T. Austin-Sparks din Anglia a vorbit despre învierea Domnului Isus, a spus: „În legătură cu Domnul înviat, nu mai există venire sau plecare. Nimeni nu vede de unde vine, nici nu ştie unde merge. El pur şi simplu apare sau dispare în diverse momente. Prin urmare, El nu vine, ci apare; nu pleacă, ci dispare. Problema nu constă în plecarea sau venirea Sa, ci în faptul de a-L vedea sau nu pe El”. În Ioan, capitolul 20 scrie că, imediat după învierea Lui, Domnul Isus i-a spus mariei: „Nu Mă atinge” (Ioan 20:16-17). Aceasta pentru că El era acum diferit de cum a fost în trecut. Cînd i-a spus lui Toma să Îi atingă coasta, era o chestiune de credinţă. Isus dorea ca Toma să Îl atingă cu credinţă. Faptul că Îl atingem pe Domnul prin credinţă – aceasta Îl face pe El tangibil. În ceea ce-L priveşte pe Domnul înviat, fără revelaţie nu se pune problema venirii sau a plecării. Cele mai mari restricţii ale omului ţin de spaţiu şi de timp. Însă niciuna din ele nu Îl mai pot limita pe Domnul. Învierea L-a ridicat deasupra tuturor restricţiilor. Aleluia! Astăzi, Domnul Isus este nelimitat în mod absolut. Dacă trăim în Duhul Sfînt, Îl putem atinge pe Domnul. El este mijlocul nostru. Toate piedicile au fost înlăturate.

   Cea mai mare restricţie de pe pămînt este moartea. Nimic nu scapă de sub controlul ei. Moartea este îngrădirea oricărei făpturi vii. Dar, în învierea sa, Domnul a înlăturat restricţia morţii. Cu toate că moartea este cea mai mare limitare, învierea o biruie. Aşadar, învierea este cea mai mare putere.

Prezentarea lecției:

a. Cristos cel înviat (Ioan 20:1-10)

  • Descoperirea mormântului gol (v.1,2)
  • Confirmarea faptului că mormântul e gol (v.3-7)
  • Ce înseamnă faptul că mormântul e gol? (v. 8-10)

b. Cristos cel plin de putere (1 Petru 1:3-9)

  • Bucuria în înviere (v. 3-5)
  • Bucuria în încercări (v. 6-9)

Aplicații practice

  • Învierea Domnului Isus reprezintă punctul de turnură al întregii istorii a omenirii.
  • Acest eveniment a schimbat cursul omenirii, îngenunchind răul și pe slujitorii săi și revărsând binecuvântarea peste cei care cred în Cristosul cel înviat.
  • Să privim și noi astăzi la mormântul gol și să-l vedem pe Domnul Isus care a învins prin dragostea sa.

_

23 Aprilie 2017

Împăcarea cu Dumnezeu

Scopul – Să înțelegem care este diferența dintre a fi socotiți neprihăniți și a fi împăcați cu Dumnezeu în Isus Cristos.

Text: Romani 5:6-11, Romani 8-31-39

Versete de aur: Romani 8:38, 39

Contextul lecției:

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Niciuna dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?

Apostolul Pavel a avut două motive. Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei, dar dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumii civilizate de atunci (Rom. 1:8-15;  15:23-24). În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma au trebuit și ei să plece în alte părți. Unii dintre ei, care probabil că au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea?

În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.

Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între această „Evanghelie” şi străvechea „Lege a lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.

Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori.  Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:

Cap. 1-8  ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“

Prezentarea lecției:

a. Dușmanii devin copii (Romani 5:6-11)

  • Dragoste și moarte (v.6-8)
  • Achitare și împăcare (v. 9-11)

b. Copiii devin învingători (Romani 8:31-39)

  • Avocat invincibil (v. 31-34)
  • Opozanți insuficienți (v. 35-39)

Aplicații practice:

  • Dragostea lui Dumnezeu ne oferă împăcare cu Dumnezeu.
  • Pentru că relația noastră cu Dumnezeu se bazează pe dragostea lui în Cristos și nu pe abilitățile noastre, putem să avem certitudinea că suntem copiii lui mântuiți și binecuvântați.
  • În momentele de îndoială, să ne reîmprospătăm credința prin mesajul Evangheliei: Învierea Lui ne asigură învierea noastră.

_

30 Aprilie 2017

Dragostea ne protejează

Scopul – Să înțelegem cine este Păstorul cel Bun, cine sunt oile și care este semnificația metaforei despre Ușa oilor.

Text: Ioan 10:1-15

Verset de aur: Ioan 10:14-15

Contextul lecției:

În timp ce continuă să predice în Iudeea, Isus face referire la ceva cunoscut ascultătorilor săi: la oi şi la staule. Însă el vorbeşte despre acestea în sens figurat. Iudeii îşi amintesc probabil cuvintele lui David: „Iehova este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în păşuni cu multă iarbă” (Psalmul 23:1, 2). Într-un alt psalm, David a dat acest îndemn naţiunii Israel: „Să îngenunchem înaintea lui Iehova, Făuritorul nostru! Căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul păşunii lui” (Psalmul 95:6, 7). Da, israeliţii aflaţi sub Lege au mai fost asemănaţi cu o turmă de oi.

Aceste „oi” au fost într-un „staul” în sensul că s-au născut sub legământul Legii mozaice. Legea a fost asemenea unui gard protector, ţinându-i pe israeliţi departe de practicile corupătoare ale popoarelor care nu se aflau sub acest legământ. Unii israeliţi însă nu au tratat cum se cuvine turma lui Dumnezeu. Isus afirmă: „Foarte adevărat vă spun: Cine nu intră în staul pe uşă, ci se caţără prin altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor” (Ioan 10:1, 2).

Auzind aceasta, oamenii se gândesc, poate, la bărbaţi care au pretins că sunt Mesia, sau Cristos. Aceştia sunt asemenea hoţilor şi tâlharilor menţionaţi de Isus. Oamenii nu ar trebui să-i urmeze pe astfel de impostori, ci pe „păstorul oilor”.

Referindu-se la acesta, Isus spune: „Portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui, iar el îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară. După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă îi cunosc glasul. Ele nu vor urma nicidecum un străin, ci vor fugi de el, fiindcă nu cunosc glasul străinilor” (Ioan 10:3-5).

Cu câtva timp în urmă, Ioan Botezătorul, asemenea unui portar, l-a identificat pe Isus ca fiind cel pe care oile simbolice, aflate sub legământul Legii trebuie să-l urmeze. Iar unele „oi”, din Galileea şi chiar de aici, din Iudeea, au recunoscut glasul lui Isus. Unde le va duce el? Şi de ce anume vor avea parte dacă îl vor urma? Unii dintre cei care aud ilustrarea sunt nedumeriţi, întrucât ‘nu înţeleg ce înseamnă lucrurile pe care li le spune’ (Ioan 10:6).

Isus le explică: „Foarte adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor. Toţi cei care au venit în locul meu sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt uşa. Cine intră prin mine va fi salvat. El va intra şi va ieşi şi va găsi păşune” (Ioan 10:7-9).

Este evident că Isus vorbeşte despre ceva nou. Ascultătorii săi ştiu că el nu este uşa legământului Legii, care exista de secole. Aşadar, Isus trebuie să se refere la faptul că oile pe care „le duce afară” vor intra într-un alt staul. Ce va însemna aceasta?

Isus le explică mai multe despre rolul său: „Eu am venit pentru ca ele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă sufletul în folosul oilor” (Ioan 10:10, 11). Cu puţin timp în urmă, Isus şi-a încurajat astfel discipolii: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit de cuviinţă să vă dea regatul!” (Luca 12:32). Într-adevăr, cei care alcătuiesc ‘turma mică’ sunt cei pe care Isus îi va duce într-un staul nou ‘ca să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug’. Ce binecuvântare este pentru ei să facă parte din turma mică!

Însă Isus nu se opreşte aici. El spune: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor” (Ioan 10:16). Aceste „alte oi” nu sunt „din staulul acesta”. Aşadar, fiind dintr-un alt staul, ele nu fac parte din ‘turma mică’, ai cărei membri vor moşteni Regatul. Aceste două staule, sau ţarcuri de oi, au roluri diferite. Totuşi, oile din ambele staule vor beneficia de ceea ce urmează să facă Isus. El zice: „De aceea mă iubeşte Tatăl: pentru că îmi dau viața” (Ioan 10:17).

Prezentarea lecției:

a. Domnul Isus este intrarea (Ioan 10:1-10)

  1. Imaginea (v. 1-6)
  2. Identitatea (v. 7-10)

b. Domnul Isus este Păstorul cel Bun (Ioan 10:11-15)

  • Își dă viața și îi pasă (v.11-13)
  • Cunoaște și este cunoscut (v. 14-15)

Aplicații practice:

  • Domnul Isus este singura modalitate pentru oameni de a-L cunoaște pe Dumnezeu.
  • Nu trebuie și nu putem să ne descoperim noi propria cale spre Dumnezeu, spre mântuire.
  • Tot ce trebuie să facem este să ascultăm de Păstorul cel Bun și să-L urmăm. El ne conduce, El ne susține, El ne protejează.
  • Există în Biblie multe metafore pentru oameni: leii, tauri, capre, chiar și câini. Tu accepți să fi „o oaie“ de dragul Marelui Păstor? În pasajul imediat următor din Ioan 10: 26-28, avem câteca caracteristici ale oilor Domnului Isus. Le ai și tu? Există căteva teste din care poți să te verifici: I. Ele aud glasul Păstorului, II. Ele sunt cunoscute de Păstor, III. Ele îl urmează pe Păstor
Advertisements