SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem unele din responsabilitățile pe care le avem în calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu în lume.
TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-12 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5
“Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?“ — Iacov 2:5
CONTEXTUL LECȚIEI
Există patru sau cinci bărbați pe nume Iacov în Noul Testament, așa că ar trebui să avem grijă să nu îi confundăm (vezi Marcu 1:19–20; 15:40; Luca 6:15; Fapte 1:13). Expresia „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1:1) se referă la Iacov, cel care era fratele Domnului Isus (vezi Matei 13:55; Marcu 6:3). La fel ca ceilalți frați ai Domnului Isus, Iacov nu a crezut în Isus înainte de înviere (Ioan 7:3–5). În ziua Cincizecimii, totuși, frații Domnului Isus ajunseseră să creadă în El (vezi Fapte 1:14). Pavel indică faptul că Iacov a fost un martor al Domnului Isus cel înviat (1 Corinteni 15:7). Iacov devenise un lider în biserica din Ierusalim la mijlocul anilor 40 d.Hr. (Fapte 12:17; 15:13; 21:18). Rolul lui exact nu este clar în text, dar Pavel îl grupează cu apostolii și îl enumeră alături de Chifa (adică Petru) și Ioan ca „stâlpi” ai bisericii (Galateni 2:9; vezi 1:19). Semnificația acestui lucru este mare când luăm în considerare centralitatea Ierusalimului pentru primii creștini. Biserica din Ierusalim era mai mult decât o singură congregație dintre multe altele. Ea era biserica-mamă; ceea ce s-a întâmplat acolo a contat pentru tot creștinismul. Vedem adevărul acestui lucru, precum și impactul concret al lui Iacov, în relatarea Sinodului de la Ierusalim din Faptele apostolilor 15. Acolo Iacov a avut cuvântul final, decisiv cu privire la o doctrină vitală după ce Petru și Pavel vorbiseră și ei.
Având în vedere detaliile vieții și morții lui Iacov, o presupunere rezonabilă este că epistola lui a fost scrisă în anii 50 d.Hr., dacă nu în anii 40. Asta o face una dintre cele mai vechi documente ale Noului Testament. Probabil că a fost scrisă din Ierusalim. Din punct de vedere structural, epistolei îi lipsesc anumite trăsături tipice ale unei scrisori antice, caracteristici pe care le vedem în epistolele lui Pavel. Scriitorul trece vag de la un subiect la altul, apelând adesea la Vechiul Testament. Tonul epistolei este în întregime evreiesc, fiind scris de un creștin de origine evreiască pentru creștini de origine evreiască — tovarăși de credință supuși constrângerii. Acești destinatari ai epistolei sunt „împrăștiați în străinătate”, o referire la ceea ce este adesea numit Diaspora (Iacov 1:1; compară Ioan 7:35; 1 Petru 1:1–2).
STRUCTURA LECȚIEI
- Identificarea problemei (Iacov 2:1-4)
- Parțial interzisă (v. 1)
- Ilustrată parțial (v. 2-3)
- Implicația parțialității (v.4)
- Evaluarea problemei (Iacov 2:5-7)
- Acțiunea dreaptă a lui Dumnezeu (v. 5)
- Acțiunile greșite ale cititorilor (v. 6-7)
3. Soluția problemei (Iacov 2:8-12)
- Împlinirea Legii (v. 8)
- Încălcarea Legii (v. 9-11)
- Eliberarea de Lege (v. 12)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Este posibil ca bogățiile materiale să fie o piedică în calea credinței? În ce fel? Ce putem face pentru a preveni această problemă?
- Cum putem să creștem în smerenie? Care sunt câteva practici ce pot ajuta în sensul acesta?
APLICAȚII PRACTICE
Lecția de astăzi este importantă pe bună dreptate pentru păcatul specific pe care îl identifică și pe care îl condamnă. Discriminarea vine din natura noastră umană căzută – o natură care este atrasă de bogăție și statut, sau cel puțin de apropierea de acestea. Toată lumea este supusă acestor ispite și toți ne putem gândi la cazuri în care ispita a fost prezentă pentru noi. Învățăturile lui Iacov sunt, așadar, atât pentru noi, cât și pentru cititorii săi inițiali. Fie ca noi să luăm această lecție ca pe o încurajare pentru a examina tiparele vieții noastre și a dezrădăcina prejudecățile, înlocuind-le cu dragoste.
Traducerea și adaptarea: Pastor Dr. Marius Lucan
Școala duminicală 