Legământul lui Dumnezeu cu Israel – 8 octombrie 2017

Scopul – Să înțelegem care au fost cerințele și restricțiile impuse poporului Israel la Sinai și de ce a fost important ca poporul să urmeze cu strictețe condițiile impuse de Dumnezeu.

Text: Exod 19:16-25

Verset de aur: Exod 19:17

Contextul lecției:

LEGĂMÂNTUL DE LA MUNTELE SINAI (HOREB). Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi l-a reînnoit cu Isaac şi Iacov (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ŞI IACOV ). Legământul Său cu Israeliţii, făcut la poalele Muntelui Sinai (vezi Ex. 19:1 ) conţine două principii de bază dezvoltate în articolul sus menţionat: (1) Numai Dumnezeu stabileşte făgăduinţele şi obligaţiile legământului Său, şi (2) oamenii trebuie să le accepte în credinţă plină de ascultare. Principala diferenţă între acest legământ şi cel precedent este că Dumnezeu a pre­cizat făgăduinţele si responsabilităţile acestuia înainte de a-l consfinţi (Ex. 24:1-8).

(1) Promisiunile lui Dumnezeu cuprinse în acest legământ erau, în esenţă, aceleaşi cu cele făcute lui Avraam (vezi Ex. 19:1 ). El promitea (a) să dea Israeliţilor ţara Canaanului după ce îi va răscumpăra din robia egipteană (Ex. 6:3-6; 19:4; 23:20, 23), şi (b) să fie Dumnezeul lor şi să-i adopte ca popor al Său (EX. 6:7; 19:6; vezi Deut. 5:2 ). Ultimul scop al lui Dumnezeu era să aducă în lume pe Mântuitorul prin intermediul poporului legământului.

(2)  Înainte să împlinească toate aceste promisiuni, Dumnezeu a cerut Israeliţilor să se oblige să păzească legile Sale făcute cunoscute în timpul şederii la Muntele Sinai. După ce Dumnezeu a revelat cele Zece Porunci şi multe alte legi ale legămân­tului (vezi articolul LEGEA VECHIULUI TESTAMENT ), Israeliţii au jurat într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Ex. 24:3). Fără această făgăduinţă solemnă de a accepta cerinţele Legii lui Dumnezeu, legământul dintre ei şi Domnul Dumnezeu nu ar fi fost confirmat (compară cu Ex. 24:8 ).

(3)  Această înţelegere de a păzi Legea lui Dumnezeu a rămas o condiţie a legământului. Numai prin stăruinţa în ascultarea de poruncile Domnului şi prin aducerea jertfelor stabilite în legământul Său Israel putea să rămână ca posesiune a lui Dumnezeu păstrată cu grijă şi să nu întrerupă primirea binecuvântărilor Sale. Cu alte cuvinte, alegerea pentru totdeauna a lui Israel ca popor al lui Dumnezeu a fost condiţionată de ascultarea de El ca Domn al lor (vezi Ex. 19:5 ).

(4) De asemenea, Dumnezeu a arătat în mod limpede ce urma să se întâmple dacă cei din poporul Său nu ar fi păzit obligaţiile legământului. Pedeapsa pentru neascultare era îndepărtarea din mijlocul poporului legământului, fie prin alungare, fie prin moarte (vezi Ex. 31:14-15). Această pedeapsă repetă avertismentul dat de Dumnezeu în timpul exodului potrivit căruia aceia  care aveau să nu respecte instrucţiunile pentru ţinerea Paştelui urmau să fie excluşi din popor (Ex. 12:15, 19; 12:15 ). Acestea nu erau ameninţări fără temei. La Cades, de exemplu, când Israeliţii s-au răzvrătit împotriva Domnului, din necredinţă, şi au refuzat să intre în Canaan deoarece s-au temut de locuitorii lui, Dumnezeu S-a mâniat pe ei şi i-a făcut să pribegească în pustie pentru următorii treizeci şi nouă de ani; acolo, toţi Israeliţii care depăşeau vârsta de douăzeci de ani au murit (excepţie făcând Caleb şi Iosua, vezi Num. 13:26-14:39; 14:29, ). Neascultarea şi necredinţa lor i-au adus în situaţia de a pierde dreptul de a intra în ţara odihnei promisă de Dumnezeu (compară cu Ps. 95:7-11; Evr. 3:9-11, 18).

(5)  Ascultarea pe care Dumnezeu o aştepta de la poporul Său nu era desăvârşită, ci o ascultare sinceră şi plină de zel. Inerentă legământului era recunoaşterea faptului că, din când în când, din cauza slăbiciunii naturii umane, ei puteau să cadă (vezi Deut. 30:20, ). Pentru a şterge vinovăţia păcatului şi a împăca poporul cu Sine, Dumnezeu a prevăzut sistemul jertfelor în general şi, în particular, în fiecare an, Ziua Ispăşirii (vezi articolul ZIUA ISPĂŞIRII, ). Poporul putea să-şi mărturi­sească păcatele, să aducă diferite jertfe şi să se împace cu Domnul, însă Dumnezeu urma să judece cu asprime neascultarea, răzvrătirea şi apostazia intenţionate.

(6)  Prin legământul Său cu Israeliţii, Dumnezeu a urmărit ca oamenii din alte popoare, observând credincioşia lui Israel faţă de Dumnezeu şi binecuvântările care o însoţesc, să dorească să se apropie de Domnul şi să devină o parte a adunării celor credincioşi (Deut. 4:6, ). Apoi, prin Răscumpărătorul promis, neamurile lumii urmau să fie invitate să accepte, de asemenea, aceste promisiuni. Aşadar, legământul i a avut un accent misionar.

Prezentarea lecției:

a. Un munte sfânt (Exod 19:16-19)

• Poporul se teme (v. 16)

• Poporul se apropie (v. 17-19)

b. Un mesaj solemn (Exod 19:20-25)

• Chemarea lui Moise (v. 20)

• Avertizarea poporului (v. 21-23)

• Chemarea lui Aron (v. 24a)

• Comunicarea avertizării (v. 24b, 25)

Aplicații practice

• Scriptura – Vechiul Testament și Noul Testament – prezintă în mod clar și consecvent atât îndurarea cât și mânia lui Dumnezeu.

• Un pasaj ca cel de azi nu trebuie să ne facă să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind distant și lipsit de iubire. În același timp, faptul că și-a arătat iubirea față de noi prin întruparea Domnului Isus nu trebuie să ne diminueze frica sau reverența față de Dumnezeu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s