Împăcarea cu Dumnezeu – 23 Aprilie 2017

Scopul – Să înțelegem care este diferența dintre a fi socotiți neprihăniți și a fi împăcați cu Dumnezeu în Isus Cristos.

Text: Romani 5:6-11, Romani 8:31-39

Versete de aur: Romani 8:38, 39

Contextul lecției:

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Niciuna dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?

Apostolul Pavel a avut două motive. Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei, dar dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumi civilizate de atunci (Rom. 1:8-15;  15:23-24). În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma au trebuit și ei să plece în alte părți. Unii dintre ei, care probabil că au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea?

În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.

Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între această „Evanghelie” şi străvechea „Lege a lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.

Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori.  Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:

Cap. 1-8  ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“

 

Prezentarea lecției:

a. Dușmanii devin copii (Romani 5:6-11)

  • Dragoste și moarte (v.6-8)
  • Achitare și împăcare (v. 9-11)

b. Copiii devin învingători (Romani 8:31-39)

  • Avocat invincibil (v. 31-34)
  • Opozanți insuficienți (v. 35-39)

Aplicații practice:

  • Dragostea lui Dumnezeu ne oferă împăcare cu Dumnezeu.
  • Pentru că relația noastră cu Dumnezeu se bazează pe dragostea lui în Cristos și nu pe abilitățile noastre, putem să avem certitudinea că suntem copiii lui mântuiți și binecuvântați.
  • În momentele de îndoială, să ne reîmprospătăm credința prin mesajul Evangheliei: Învierea Lui ne asigură învierea noastră.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s